Setul de instrumente al campaniei

Articol publicitar (advertorial)

Adecvat pentru:

Organizații mijlocii până la mari.

Ce este?

Un reportaj publicitar este o reclamă redactată sub forma unui articol nepărtinitor și prezentată într-o publicație tipărită, fiind de regulă conceput astfel încât să semene cu un reportaj legitim și independent. O diferență majoră între un editorial obișnuit și un reportaj publicitar o reprezintă faptul că, de regulă, clienții au dreptul de a aproba sau nu conținutul celui din urmă, opțiune care nu este însă disponibilă în cazul editorialelor obișnuite.

Avantaje

  • În mod obișnuit, oamenii sunt mai înclinați să creadă o informație dacă o citesc într-un articol. Dacă nu este formulat într-un mod prea direct (adică nu seamănă cu o „reclamă”), lumea va presupune că este o opinie vehiculată de o publicație pe care o respectă.
  • Pentru a păstra iluzia de imparțialitate, trebuie să evitați cu orice preț trimiterea unui articol care seamănă clar cu o reclamă.

Limitări

  • Articolul publicitar este o formă de reclamă, ceea ce înseamnă că trebuie plătit.
  • Cititorii pot deveni sceptici cu privire la conținut dacă își dau seama că articolul are scop publicitar.
  • Costurile diferă în funcție de publicația aleasă.

Formate

Articolele publicitare pot fi:

  • tipărite și prezentate sub forma unei rubrici integrale dintr-un ziar
  • inserate în ziar, similar pliantelor cu oferte sau cu conținut fără caracter editorial.

Realizarea articolului publicitar

  • Adresați-vă unor publicații specializate care sunt foarte importante pentru publicul vizat.
  • Investiți într-un scriitor. Asigurați-vă că aveți în cadrul organizației un scriitor excelent, cu experiență în scrierea de articole pentru publicații, sau subcontractați demersul de redactare a articolului unui jurnalist liber-profesionist.

Publicarea articolului publicitar

  • Atunci când alegeți ediția în care doriți să apară articolul, țineți seama de perioada din an și de probabilitatea ca publicul-țintă să citească articolul.
  • Cel mai eficient articol este cel pe care oamenii nu îl percep ca pe o reclamă plătită. Pentru a evita surprizele neplăcute, întrebați reprezentantul publicației în ce mod va fi semnalat faptul că articolul nu este scris de reporterii publicației. Menționarea cuvântului „publicitate” cu litere mari deasupra articolului nu vă va fi de ajutor, de aceea este necesar să negociați acest aspect în prealabil.